Pachețelul pentru pauza de masă

Text de Mara Coman.

 

Dacă mi-ar da cineva 1 leu de fiecare dată când aud ”M-am plictisit de sandviș!”, poate că nu m-aș îmbogăți, dar cu siguranță aș pune niște bani deoparte. Pentru că acest ”M-am plictisit de sandviș!” face parte din dialogul pe care-l am, dimineață de dimineață, cu fetițele mele. Și se întâmplă în special în perioada în care merg la școală, pentru că are legătură cu pachețelul din ghiozdan.



Am deja experiență de câțiva ani în făcut pachețele, mai mult sau mai puțin interesante. Las mai jos lecțiile pe care le-am învățat în timp, pentru că sunt convinsă că nu sunt singura în situația asta.

 

Sandvișurile sunt OK dacă sunt diferite

 

Poate nu o să funcționeze pentru trei luni, zi de zi, dar cei mici vor fi fericiți dacă nu vor primi în fiecare zi același fel de sandviș. La noi a funcționat cu program. Adică am făcut, împreună cu fetele mele, o listă cu sandvișurile care le plac și un orar. Luni, pâine cu unt și cu sare (cel mai plictisitor, dar cel mai apreciat de fete). Marți, sandviș cu pateu de casă (se face foarte ușor, serios) și felii de castravete. Și lista poate continua – oricum, e ceva subiectiv. La noi, printre cerințele mai puțin obșinuite sunt sandvișurile cu omletă și cele cu ton și porumb.

 

Alte gustări potrivite

 

Nu toți copiii sunt amatori de lipie, dar, dacă ești printre norocoși, e o idee bună pentru pachețel. Aduce un pic de variație, asta contează. Poți pune pe lipie cam tot ce am zis mai sus, inclusiv clasicele unt și brânză. Eu am succes dacă adaug o frunză creață de salată – nu pentru că are vreun gust extraordinar, ci pentru că fetelor le place cum arată 😊. Apoi rulez lipia, o tai în două și pare un pic fancy. Oricum, rupe rutina sandvișurilor.

Alte sugestii care pot funcționa: o felie de quiche, două, trei chiftele, o caserolă micuță cu salată de paste. Știu că nu se potrivește tuturor, dar, în cazul nostru, funcționează chiar și o felie de pizza simplă, Margherita, făcută în casă cu o seară înainte.

 

Cutiile pentru prânz

 

Copiii le iubesc pentru că sunt colorate și au diverse desene; mamele, pentru că se închid bine și mâncarea nu se varsă prin ghiozdan. E clar că sunt utile 😊. Cel mai potrivit e să alegi o cutie mică, în primii ani va fi mai mult decât de ajuns. Și, apoi, fii deschisă și folosește în acest scop și alte cutii: de exemplu, cele pentru organizarea lucrurilor mici. Sunt din plastic, de mărimea unui caiet mic și sunt împărțite în pătrate de câțiva centimetri. Sunt mi-nu-na-te: pui în fiecare pătrățel câte ceva - cubulețe de cașcaval, trei, patru măsline, câteva roșii cherry, boabe de strugure, chiar și ou fiert, decojit. Avantajul e că se închid foarte bine și tot ce ai pus într-un compartiment rămâne acolo, nu se amestecă cu restul.

Pentru fetele mele, acest gen de cutie a fost highlight-ul unei perioade în care nu voiau să mai audă de nici un fel de sandviș. O porecliseră “cutia cu aperitive”.

 

Cu sau fără desert?

 

E o decizie personală. Eu evit să le pun fetelor mele dulciuri în pachețel pentru că nu mi se pare potrivit să mănânce ciocolată în fața colegilor care poate că nu au dulce la ei. Am discutat cu ele despre asta și au fost de acord. Așa că le pun câte un fruct (un măr sau o mandarină care se decojește ușor), deși nu-l mănâncă întotdeauna. Dar măcar știu că am încercat.

 

Pe Mara Coman o puteți citi și pe blogul ei, maracoman.ro.

 

VIVO! A pregătit tot felul de oferte speciale pentru începutul școlii. Te așteptăm să alegi dntr-o mulțime de ghiozdane, cutii pentru prânz și tot ce e necesar pentru cei mici.